Rezolvarea testului pas cu pas. Partea 1:
Ceea ce urmeaza e
rezolvarea acestui test. Bineinteles ca daca nu ai reusit sa-l rezolvi
singur atunci ai fost dus de mana in cei 2%, altfel spus esti printre cei
98% din populatia globului. Partea buna e ca afli astfel, sau ti se
confirma, ca nu esti singur. Chiar daca nu ai reusit sa-l rezolvi mai ai
totusi o sansa ; aceea de a intelege si adera la explicatia care urmeaza.
Rezolvare:
Pentru inceput facem abstractie,adica economie, de felul in
care ne raportam la acest test, nu il consideram nici adevarat nici fals in
nici-una din implicatiile lui. E o simpla problema de logica care trebuie
descalcita. Este evident de la inceput ca avem de a face cu cu 25 de
variabile gupate cate cinci. Cinci comunitari, 5 marci de animale, cinci
tipuri de culori, cinci specii de bauturi, si cinci marci tigari. Probabil
ca deja ti-ai amintit de matematica de la scoala si crezi ca exista ceva
formula cu care ar putea fi calculate posibilitatile de combinare a 25 de
variabile luate cate cinci. Intr-adevar exista dar nu iti este de nici un
folos, in primul rand ca ar trebui sa pui mana pe computer sau pe cartea de
algebra, iar in al doilea rand pentru ca trebuie sa tii cont si de
posibilitatile de raportare a fiecarei variabile cu alta, adica dupa
modelul propozitiilor de la “a” la “o”. In acele
propozitii ti se dau dupa cum ai observat si indicatii de pozitie si
vecinatate. Luand in calcul si locul se mai adauga niste variabile care
complica sistemul. Daca nu te-ai convins ca matematica si geometria nu iti
pot da solutia atunci gandeste-te daca nu cumva te-ar fi ajutat mai multe
indicatii, de exemplu una care sa iti spuna la stanga cui se refera: a ta,
cel care ii privesti sau a unuia dintre ei stand in oglinda, cu fata sau cu
spatele catre tine. Ceea ce trebuie sa intelegi e ca putea la fel de bine
sa iti dea si indicatia ca cel din casa rosie e mai inalt decat cel care
bea bere si ca cel mai scund locuieste in a doua casa de langa libraria cu
cartea care costa exact cat titlul ei.
Te-ai intrebat de ce i-o fi
zicand Testul lui Einstein? In ceea ce ma priveste, pana nu l-am
rezolvat,putea sa fie scris chiar de Einstein la un pahar intre elaborarea
E=mc2 si Philadelphia. Ar putea avea totusi de a face cu relativitatea. In
alte cuvinte poate totul se clarifica daca in loc sa iti prajesti creierul
facand permutari te-ai imagina in interiorul sistemului. Imagineaza-ti ca
esti unul dintre cei cinci comunitari. Pentru inceput exclude-l pe suedez
pentru ca ti se spune in indiciul 2 ca nu e posesorul acvariului.