Era odata un imparat care se considera foarte mare. Se credea cel mai puternic si mai destept om de pe pamant si se supara numai si la gandul ca ar putea exista cineva mai grozav ca el.
Si iata ca, din gura in gura, a ajuns la el un zvon, ca pe undeva traia un mare intelept. Imparatul, vrand sa scape de el, porunci sa fie intemnitat si judecat pentru un motiv inventat. Fara sa judece prea mult, judecatorii l-au condamnat pe intelept la moarte. Adus in fata tronului, imparatul i-a spus victorios:
- Ti-a sosit clipa! Trebuie doar sa mai hotarasc daca sa fii omorat prin spanzuratoare sau sa fii decapitat!
- Nu doresc nici una nici alta, a spus inteleptul, dar n-am incotro. Totusi, marite imparate - a continuat el - as vrea sa-mi indeplinesti, asa cum se obisnuieste, o ultima dorinta: sa-mi aleg singur moartea. Voi rosti cateva cuvinte. Daca vei considera ca spun adevarul, atunci sa mi se taie capul; daca, dimpotriva, vei consideara ca mint, atunci sa-mi poruncesti moartea prin streang.
- Bine, fie! - zise imparatul, vrand sa arate ce mare imparat era el.
Iar inteleptul a rostit nu mai mult de trei cuvinte si... a scapat cu viata! Care au fost cuvintele salvatoare?