Popa ia de mana pe Cutiteiu si porneste urmat de obstea satului. El merge cu toti la locul unde zac cei doi copii nenorociti... Spranceana mica alburie cata vreme s-au jelit clopotele s-a facut trandafirie si mare.
- Eu i-am impuscat, zice batranul linistit... Intai pe el si pe urma pe ea... Da, eu!
Si se-ntoarce sa-i priveasca... Ileana a adormit, strangand in brate genunchii lui frate-sau... Popa se apleaca la ea:
- Nu asa, catea! zice el zambind crud... Nu asa, ca-i pacat!
Si desclestandu-i mainile calde inca, o da greoi mai la o parte...
A zburat surasul intelept de pe chipul prietinului Cutiteiu... Omul isi acopere prosteste buzele invinetite cu o mana, cu alta ochii uzi... Toti stau cu capul gol... Nicio suflare.
Popa se ridica, se-ntoarce spre multime cu privirea tinta si-nfricosat de-ngrijata.
- Inima!... zice el. I...! si se culca sa doarma somnu-al bun langa copiii sai.