As fi stat mult la hanul Manjoloaii, daca nu venea socru-meu, pocovnicu Iordache, Dumnezeu sa-l ierte, sa ma scoata cu taraboi de acolo. De trei ori am fugit de la el inainte de logodna si m-am intors la han, pana cand, batranul, care vrea zor-nevoie sa ma ginereasca, a pus oameni de m-au prins si m-au dus legat cobza la schit in munte: patruzeci de zile, post, matanii si molitve. Am iesit de acolo pocait: m-am logodit si m-am insurat.
Tocma-ntr-un tarziu, intr-o noapte limpede de iarna, pe cand sedeam cu socru-meu la lafuri, dupa obiceiul de la tara, dinaintea unui borcan de vin, aflaram de la un ispravnicel, care sosea cu cumparaturi din oras, ca despre ziua statuse foc mare la Haculesti: arsese pana-n pamant hanul lui Manjoala ingropand pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt un morman urias de jaratic.
- A bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca! a zis socru-meu razand.
Si m-a pus sa-i povestesciar istoria de mai sus pentru a nu stiu cata oara. Pocovnicul o tinea intr-una ca in fundul caciulii imi pusese cocoana farmece si ca iedul si cotoiul erau totuna...
- Ei, as! am zis eu.
- Era dracul, asculta-ma pe mine.
- O fi fost - am raspuns eu - dar daca e asa, pocovnice, atunci dracul te duce, se vede, si la bune...
- Intai te da pe la bune, ca sa te spurce, si pe urma stie el unde te duce...
- Da dumneata de unde stii?
- Asta nu-i treaba ta, a raspuns batranul, asta-i alta caciula!