Atunci incepu o lupta crancena. Pe langa o necovarsita putere fata cu amandoi uniti, hangiul mai avea si o repeziciune de miscari nenchipuita. S-ar fi sfarsit rau pentru musafiri infioratoarea tavaleala, daca nu-i dedea fratelui prin minte o stratagema. Scoase cureaua de la brau... Stavrache, ocupat cu tovarasul, nu lua seama ca i se intampla ceva la picioare; fratele i le apuca, le-nfasura de doua ori strans bine si inchise capatul curelii in catarama; apoi il apuca pe la spate dandu-i cu sete pumni in cerbice. Stavrache lasa pe tovaras, dete sa se-ntoarca in loc; dar picioarele nu se mai putura cumpani. Fratele ii trase un pumn strasnic in furca pieptului, asa ca Stavrache sovaind nu-l mai ajunse cu mainile si se prabusi ca un taur, scrasnind si ragand.
Viscolul afara ajuns in culmea nebuniei facea sa se trosneasca zidurile hanului batran.
Pana sa se ridice hangiul intr-un cot, il rastignira jos. Ii prinsera fiecare cate o mana, i le rasucira-n loc, frangandu-i degetele pe dos, apoi cu mare sila le impreunara pe amandoua din susul capului si i le legara strans cu braul tovarasului, pe cand Stavrache ii scuipa si radea cu hohot. Acum era legat butuc.
- Cauta lumanarea! zise fratele stins de puteri, stargand-se de sudoare.
Tovarasul se sui in pat, lua candela de la icoane, sa caute lumanarea printre lucrurile risipite pe jos. O gasi s-o aprinse. Cum ii dete lumina-n ochi, Stavrache incepu sa cante popeste.
- Ce-i de facut! zise tovarasul cu groaza.
- N-am noroc! raspunse fratele.
Zdrobit de lupta si de ganduri, omul se aseza incet pe pat si privi lung asupra celui tintuit jos, care canta-nainte, leganandu-si incet capul, pe mersul cantecului, cand intr-o parte cand intr-alta.