Asadar, destul e sa va spun ca oricat de nevolnic de viata fusese Mugur copilul ei, pe-mparateasa asa jale a cuprins-o incat, fara sa se fi bocit grozav, ba chiar zambind uneori, nu mult dupa aceea, din asta i s-a tras si moartea ei. Dar inainte de moarte s-a-ndurat Milostivul de ea, si i-a trimis o mare mangaiere: fiica-sa Liliana-doamna s-a casatorit cu Mezin-voievod, si auzi dumneata! zi cu zi la noua luni in cap s-a nascut cocon frumos pe care biata bunica l-a botezat Mugurel in cinstita pomenire a raposatului ei fecior. Si era strasnic de voinic Mugurel - si vesel copil! Cand l-a cufundat mitropolitul in cistelnita, el, in loc sa zbiere ca alti copii, dupa groaznicul obicei prost al acestor ingeri nevinovati, el a-nceput sa raza ca o calugarita gadilata... A ras toata lumea, iar I.P.S.-sa zice:
- Ei, asa baiat imi place si mei! sa nu-i fie de deochi! asta o sa iasa un barbat si jumatate.
Ei! n-ai ce-i face! Asa e lumea noastra: bine si rau, rau si bine! Dumnezeu a dat o data de toate din destul cu ridicata; iar omul tot cantareste cu maruntisul; si vine cantar dupa cantar: marfa tot aia si cantarele tot altele; unul bate mai la dreapta, altul mai la stanga, unul simte mai mult, altul mai putin; dar sa traga vreunul drept de tot, adica fara gres deloc, peste putinta omului! Ei! s-apoi? mai la urma, ce suparare poate-ncapea? Cantarul fiecaruia tot pe el il insala, si daca-l insala tot intr-o parte, nu cand intr-o parte, cand intr-alta, va sa zica ii iese omului socoteala la fel... Numa daca n-o fi omul asa de sec sa nu creaza-n cantarul sau, ci sa umble pan veciniluand imprumut cantarul cand de la unul, cand de la altul... Sunt si d-astia destui, care ard lumanare in toate serile sa-si faca socoteala cat a pagubit el ziua dupa atatea cantare straine, nu cat ar fi castigat dupa cantarul lui.
Dar, in sfarsit, sa lasam nimicurile astea negustoresti, cu socoteli si cantare, si sa ne-ntoarcem mai bine la povestea noastra.